CETATE: Tânăr mușcat de urs

CETATE: Tânăr mușcat de urs

Un tânăr de aproximativ 20 de ani a fost mușcat de urs în această seară. A fost preluat de un echipaj SAJ, după ce a fost adus în Jelna de localnici.

Un apel la 112 solicita intervenția de urgență a echipajelor de salvatori în Jelna. Un tânăr fusese mușcat de urs.

A fost direcționat un echipaj SAJ, care a preluat tânărul dinJelna, unde a fost adus de localnici.

Incidentul art fi avut loc pe un drum agricol din comuna Cetate. Tânărul ar fi fost atacat din senin, fără să provoace animalul. A fost preluat de localnicii din zonă și adus până în Jelna unde a fost predat echipajului SAJ BN.

Mergea pe un drum de ăsta agricol, pe o pășune. Și probabil că ursul a vrut să treacă drumul și s-au speriat unul de altul. L-a prins de mână. Tânărul a fugit la mama lui, care era la vreo 200 – 300 de metri distanță, cu vacile. Și femeia m-a sunat să merg să îl preiau și l-am adus până în Jelna unde l-am predat echipajului SAJ. Deci nu a fost un atac agresiv, că nu ar fi scăpat cu viață. S-au speriat unul de altul. A fost urs de ăsta mic, furnicar” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Cetate, Lucian Tarniță.

”Un echipaj EMU-M/B2 din Stația Centrală Bistrița a asigurat în această seară asistență medicală la un bărbat de cca.20 ani, afirmativ mușcat de un urs.

Pacientul a fost preluat la întâlnire, pe raza localității Jelna. A fost evacuat de la locul incidentului de alți cetățeni.

La evaluarea medicală efectuată s-a constatat prezența a două plăgi, la nivelul feței dorsale și palmare a mâinii drepte, fără alte leziuni care să îi pună viața în pericol.

I s-au acordat îngrijirile necesare și a fost transportat la UPU pt. investigații și tratament de specialitate ” transmite Dr.Muzsi, managerul SAJ BN.