CuSmA : Doi copii din Cușma, la spital după ce s-au opărit cu apă clocotită

CuSmA : Doi copii din Cușma, la spital după ce s-au opărit cu apă clocotită

Doi copii din localitatea Cușma au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, aceștia având nevoie de asistență medicală după ce s-au opărit cu apă clocotită.

La locul incidentului s-au deplasat două echipaje SMURD, unul de prim ajutor și altul de terapie intensivă mobilă, care au stabilizat copii.

Echipajele medicale au găsit la locul solicitării doi copii cu vârste de 5 ani (fetita), respectiv 12 ani (băiețelul), care prezentau arsuri de gradul II pe o suprafață de aproximativ 15 %, respectiv 10 % din corp. Erau stabili hemodinamic și respirator, au fost stabilizat de către echipajele medicale și transportați la UPU SMURD Pediatrie Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.