Tânăr de 19 ani, din Budacu de Jos, prins la volan băut și fără permis. S-a ales cu dosar penal

Tânăr de 19 ani, din Budacu de Jos, prins la volan băut și fără permis. S-a ales cu dosar penal

În această dimineață, în cadrul activităților preventive desfășurate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Comunal 6, între localitățile Simionești și Budacu de Jos.

La volan a fost identificat un tânăr de 19 ani, din Budacu de Jos, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vedrea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, sancțiunea fiind în cuantum de 500 de lei.