O mamă-n lacrimi: Vreau doar un acoperiș deasupra capului copiilor mei! O cămăruță, dar să știu că nu ne scoate nimeni afară din ea!
Victoria e însărcinată și mai are trei copilași. Stau în chirie într-o casă în Monar, iar soțul lucrează în agricultură în Germania, câștigând cât să poată trăi. Nu au alte venituri, iar acum li s-a spus că trebuie să plece din casa în care stau. „Vreau doar un acoperiș deasupra capului copiilor. O cămăruță care să știu că e a noastră și nu ne scoate nimeni din ea”, a spus printre lacrimi femeia.
Au venit în România, acum aproape doi ani de zile, din Spania. Și-au găsit o chirie în Monar, soțul lucrând, de când se știe, în agricultură.
Victoria s-a ocupat de copii, iar soțul a tot făcut drumuri de România- Germania, lucrând în agricultură. Acesta le-a fost, și le este, singurul venit.
„Actele copiilor, din Spania, nu ne-au fost făcute cum trebuie. Și de aproape doi ani de zile ne tot chinuim cu ele. Nu am reușit să le facem cele necesare pentru alocație, pentru nimic. Numai soțul lucrează, dar și el, nu tot timpul. Lucrează în agricultură. Și când e de lucru, merge la lucru. Când nu, e acasă și el aici și ne descurcăm cum putem”, a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, Victorița A.
Banii câștigați în Germania le ajungeau cât să trăiască, dar nu s-au plâns niciodată. Până când o veste i-a lovit direct în creștet.
„A vrut să ne scoată afară din casă acuma în primăvară. I-am spus că sunt însărcinată și că dacă poate să ne mai amâne. A zis că ne dă termen până în august. Că încearcă până în august. Proprietatea în care noi stăm nu e a doamnei respective, e a unui nepot de-al ei. Și ăla vrea să dărâme casa și să o refacă altfel. Și atunci trebuie să plecăm. Dar încotro?”, a spus plângând Victorița.
Primarul le-a oferit un teren, undeva unde merg animalele la pășune. Problema e că nu au cu ce să-și ridice ceva acolo.
„Ne-am face, și o cămăruță acolo. Asta vreau, să am un acoperiș deasupra capului copiilor. O cămăruță din care să știu că nu ne poate da nimeni afară. Dar nu am cu ce. Și acuma, ne-a trimis soțul 500 de euro. No, cu ăștia trebuie să trăim patru persoane. M-am interesat, și un metru cub de scânduri e 800 de lei. Păi eu ce fac? Dacă dau toți banii care ni i-a trimis soțul, pe scânduri, cu ce mai trăim? Plus că zicea că nu ar mai fi de lucru. Și s-ar putea să vină și el acasă. Și atunci ce ne facem?”, a mai spusVictorița.
Victorița e însărcinată în trei luni și mai are trei copii: unul de un an jumătate, unul de 5 ani și unul de 8 ani.
„Eu sunt cea mai fericită dacă avem un acoperiș deasupra capului. Atât. Dacă cineva vrea să ne ajute, eu nu am pretenții. Dar să nu rămân cu copiii fără un acoperiș deasupra capului. O cămăruță mică. Nu am pretenții. Și Dumnezeu să le dea multă sănătate tuturor!”, a spus, plângând, dar cu o licărire de speranță în bunătatea oamenilor, Victorița.
Cei care doresc să ia legătura cu ea, o pot face la numărul de telefon 0753.176.811
Cei care doresc să doneze, o pot face în contul pus la dispoziție, pe numele nepotului ei:
Gabriel Andrei Danciu – Banca Transilvania – COD SWIFT – BTRLRO22